ultimele anunturi

Oportunitati interesante in domeniul automatizarilor in Sibiu
Prin intermediul acestui articol doresc sa va prezint doua oportunitati interesante destinate inginerilor (...)

Întrebările care îţi aduc un contract cu un potenţial client
Acest articol oferă recomandări despre cum şi ce fel de întrebări să punem atunci când suntem (...)

statistici

Utilizatori online: 0
Total utilizatori: 2291
Total companii: 1
Joburi: 435

 

RECRUTARE

Spunem de multe ori ca existam doar datorita acelor companii client care ne-au oferit sansa de a sprijini procese de recrutare sau de consultanta si, in egala masura acelor candidati potriviti care ne-au permis sa ii plasam in companiile potrivite. Evident, aceste lucruri s-au petrecut cu efortul, implicarea si mai ales cu responsabilitatea recruiterilor din Job Connect.

Textul de mai jos, este unul potrivit atat pentru cineva care isi cauta forte noi si creativitate pentru a gasi colegi potriviti in cadrul companiei din care face parte, cat si pentru cineva care isi doreste un job potrivit.

De cinci ani, de cand existam pe piata serviciilor legate de oameni potriviti, am inteles ca toata lumea cauta – siguranta sau mai bine spus, STABILITATE.

Companiile performante si cele care doresc sa faca performanta, care au planuri pentru perioade mari de timp, cauta acele persoane pe umerii carora pot sa sprijine o parte din ceea ce inseamna compania in prezent si mai ales din ceea ce se doreste sa insemne in viitor.

Candidatii potriviti, cauta locuri de munca in companii in care le sunt valorificate competentele pe care le detin deja, companii in care prin prisma job-ului se pot dezvolta si mai ales prin prisma persoanelor din compania angajatoare cu care intra in contact.

Da, cred ca acesta este cel mai important factor in ceea ce priveste recrutarea de personal, pentru orice companie – daca planurile pe care le au cele doua entitati au o zona comuna insemnata.

Din momentul in care exista acea potrivirea de caractere si de scopuri, atat cat se poate descoperi intr-un interviu sau mai multe intrevederi, cred ca este vital, ca atat compania, cat si candidatul sa aiba transparenta de a suprapune planurile pe care le au si sa decida daca le convine sa colaboreze.

Evident, in cele mai multe cazuri nu se intampla asa. Am fost educati sa facem performanta doar pe baza de competitie si toata lumea cunoaste vorba “Scopul scuza mijloacele!” Cred ca avem voie, spre asta tind oamenii si companiile de succes, sa traim simplu, pe baza de rezultate. Mereu dau exemplu, cand discutam cu candidati ca in cazul in care un taran care isi planteaza, asa invechit cum inca stim ca se face in agricultura din tara noastra, legume si nu are grija de ele, poate sa fie cat de suparat, ca tot nu va avea nimic de pus pe masa la acest capitol. Cu alte cuvinte, rezultatele depind de un potential, doar ca acesta nu este suficient pentru a le genera. Unui pom care are radacini bune cu care absoarbe apa si alte substante minerale din sol, ii sunt necesare si ramurile si frunzele si florile pentru a produce fructe. Plus alte conditii.

Evit sa scriu despre filosofii complexe de succes in recrutare, pentru ca baza este esentiala si aceasta este data de raspunsurile pe care le dati acestei intrebari: Care sunt rezultatele pe care compania si le doreste prin intermediul unui nou coleg si ce isi doreste acesta in schimb?

Din 2007 si pana in prezent am plasat peste 180 de specialisti in peste 70 de companii.

Stim pentru fiecare caz in parte istorii concrete si intamplari vii.

Fara prea multe descrieri, acolo unde exista transparenta, exista si relatii solide, de lunga durata, cu rezultate frumoase pentru ambele parti.

Am trecut si prin cazuri dificile, cu candidati care ne-au ascuns anumite aspecte legate de experientele lor profesionale lor si pot spune ca am cunoscut si cateva suprize din partea unor companii.

Evident si noi am facut uneori greseli si acestea costa din multe puncte de vedere – timp, clienti, in ultima faza bani.





Cum facem noi recrutare



Procesul de recrutare este unul stravechi si tot ceea ce facem este sa ii adaugam zone specifice noua, Job Connect, cat si fiecarui client.

Stim ca aproape orice companie a dat macar un anunt de angajare si in mare parte functioneaza. Cel putin ca numar de aplicanti pentru anumite job-uri, munca de filtrare este infernala.

1. In prima faza suntem interesati de cel care comanda un proces de recrutare. Daca reusim sa comunicam real cu compania client, procesul de recrutare este unul sanatos si sansele de a-l inchide in termenii contractuali sunt mari. Evident, intregul proces depinde de mai multi factori si pe unii noi doar ii putem prelua pentru a informa candidatii si nu ii putem modifica (specific de job, conditii contractuale, propuneri de pachete salariale).

Din momentul in care ne-am documentat cat se poate de sanatos despre compania client, putem intocmi o fisa pentru job-ul respectiv.

2. Partea de cautare de candidati este cea care ne arata cat de bine stim sa facem recrutare si cat mai avem de invatat.

Folosim metode de marketare a job-urilor pentru ca si aceasta este o metoda.

Zona pe care ne concentram este cea legata de abordari directe si de retele sociale si profesionale, unde putem sa tintim direct acei candidati de care avem nevoie.

Detaliile legate de fiecare pas sunt esentiale doar pentru clientii nostri si am vrut sa trec in revista doar un proces general.





Despre clientii nostri



Am observat ca mare parte dintre clientii cu care am lucrat pana in prezent sunt companii care au in spate o filosofie de lucru occidentala. Nu in totalitate, dar peste 80% dintre clientii de pana acum sunt companii multinationale sau macar capete de pod ale unor companii cu capital strain. Avem clienti si dintre companiile 100% romanesti si suntem mandri de acestia. Esential este sa vedem diferenta intre doua stereotipii de gandire – cea pe care inca o mai avem in Romania, cum ca ne pricepem la multe, chiar la toate si cea legata de rezultate concrete pe o anumita zona de activitate in care esential este rezultatul si mai putin cine se mandreste cu el.

Cred ca si aici este vorba despre cat de educati suntem noi ca natie sa fim antreprenori si sa reusim.

Cum am doar statistici din Vest, stiu ca acolo doar o companie din 10 trece de 5 ani si reuseste sa se maturizeze. In Romania oare cum stau lucrurile? Mai bine?





De ce ati lucra cu o companie de recrutare?



La aceasta intrebare, cred ca fiecare este nevoit sa dea un raspuns care contine generalizari (va rog sa va feriti de ele, pentru ca veti avea de pierdut) si puncte specifice.

Concret:

1. Va folositi timpul de lucru pentru ceea ce stiti sa faceti si oferiti unei echipe interesate de rezultate proiectul dumneavoastra. In caz de esec, banii pe care ii platiti sunt cu siguranta mai putini decat cei pe care i-ati pierde daca va lasati activitatile curente deoparte si va ocupati cu recrutarea de personal.

2. Discutati cu un consultant care a mai trecut prin procese de recrutare asemanatoare si va poate oferi informatii prin care va puteti gandi daca profilul de candidat pe care il cautati este cel mai potrivit pentru dumneavoastra. Daca este sa ramaneti macar cu o idee din acest paragraf, va rog sa o preluam pe cea a lui T. Harv Eker, care spune ca in viata puteti avea dreptate sau succes.

3. In cadrul unui proces de recrutare derulat prin intermediul Job Connect candidatii cu care lucram participa la mici sesiuni de instruire comportamentala. Desigur acestea nu garanteaza schimbarea nimanui, doar posibilitatea ca lucruri bune sa se intample cu unii dintre omenii pe care ii cunoastem.

4. Veti primi liste scrute de candidati si discutam punctual despre fiecare in parte, inainte si dupa ce ati sustinut interviuri cu candidatii recomandati.

5. Timpul alocat procesului de recrutare este unul relativ scurt, pentru proiecte in care am mai lucrat si care nu fac parte dintr-o piata supralicitata, cum este cazul celei de IT, in prezent, rezolvam un proiect in maximum 3 saptamani.

6. Ne asumam o parte din riscul fiecarei plasari alaturi de compania client si candidatii pe care ii plasam. Semnam contracte atat cu companiile, cat si cu candidatii cu care lucram, prin care agream anumite responsabilitati legate de proiectul in care ne-am intalnit. Stim ca toata lumea cauta “garantii” pentru ceea ce achizitioneaza.

7. Intelegem si traim cuvantul loialitate fata de clientii nostri – candidati si companii deopotriva.





Cea mai importanta intrebare in recrutare



Pentru ca suntem in sectiunea de recrutare, la multe interviuri, angajtor sau candidat ati auzit intrebarea deja stereotipala “Unde va vedeti peste 5 ani?”

Bun, as dori sa va spun ca nu despre aceasta intrebare discutam acum, desi raspunsul pe care vi-l dati voua insiva este esential pentru viata pe care o veti trai.

In companiile care au viziune si care au priceput ca totul se poate face doar cu multi alti oameni, intrebarea pe care o pune un recruiter performant este legata de “ce se intampla cu Omul in afara job-ului?” Da, acela este timpul definitoriu atat pentru cel care pune intrebarea, cat si pentru cel care raspunde. Am auzit de multe ori despre ideea de viata personala si viata profesionala, despre “ruptul usii de la serviciu”, despre “nu adu chestiunile din viata personala cu tine la birou”. Puteti face aceste lucruri in procent de 100% doar daca sunteti niste computere perfect programabile si daca aveti in spate un depanator extrem de dedicat. Cred ca daca va place ceea ce faceti, atunci timpul liber este si el placut sau extrem de bine intentionat pentru a fi performanti. Daca nu, atunci energia de la serviciu vine cu dumneavoastra acasa si va creeaza o presiune pe care o veti refula si catre familie. Si viceversa este valabila. Singurii oameni pe care i-am vazut alocand timp personal pentru chestiuni care tin de job sunt cei care fac performanta si cei care sigur vor avea succes. E doar o chestiune de timp.

Chiar daca nu imi amintesc cine a spus acest lucru, cred ca este 100% corect “Nimic important nu s-a realizat fara sacrificiu!” Ceea ce considerati astazi sacrificiu, poate deveni ceva placut maine. Este deja demonstrat stiintific ca daca o persoana incepe sa invete ceva, cu cat aprofundeaza domeniul respectiv, cu atat se va simti mai atrasa de acesta.



Recrutam oameni potriviti si daca vi-i doriti, suntem onoarti sa discutam cu dumneavoastra. In cazul in care credeti ca sunteti un om potrivit si cautati un job pe masura, suntem la dipozitia dumneavoastra.



Cu respect,

Marian-Mihai Bejinariu